Capitolul.2

                    CAPITOLUL II

 Ceva o urmarea. Nu stia ce este, asa ca s-a uitat in spate. Era Peter, dar nu era normal. Alerga dupa ea cu o viteza inimaginabila, care nu poate fi intalnita la un om. Dar Peter era om, nu?... sau nu era? Nu mai putea sa se gandeasca la asta din momentul in care s-a impiedicat si a cazut. S-a uitat in spate si l-a vazut pe Peter apropiindu-se. Trebuia sa se ridice, dar nu isi gasea picioarele, nu mai stia cum sa le controleze. Peter ajunse langa ea, se aplecase si… s-a trezit.

 -Ce Doamne s-a intamplat? a spus ea speriata. S-a uitat in stanga si in dreapta. Nici urma de Peter, dar in locul lui se afla un bilet. L-a luat si a inceput sa citeasca…

  Draga Katerina,

Iti scriu acest bilet, nu pentru ca imi pare rau pentru ce am facut, ci pentru ca a trebuit sa plec. Nu am avut de ales. Nu o sa ma mai vezi vreodata si promit ca o sa dispar cu totul. Am vorbit cu parintii tai si mi-au promis ca daca o sa ramai gravida copilul  o sa-l duca la cel mai apropiat orfelinat de unde il voi recupera eu, iar tu iti vei trai viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

    Cu drag,    

       Peter. Te iubesc!                            

 -Poftim?! Adica… am indurat atatea pentru ASTA?! Nu se poate… Parintii mei sunt distrusi… Nu mai pot sta acasa… Trebuie sa plec.

 Katerina s-a ridicat de pe pat. S-a dus direct spre sifonier si si-a strans toate hainele. Nu trebuia sa o vada parintii ei. Si-a pus hainele intr-o geanta si a iesit pe fereastra. Fereastra ei ducea in padure asa ca nu a vazut-o nimeni. Era speriata. Nu stia unde o sa se duca sau ce o sa faca, asa ca i-a venit o idee. Sa-l cheme pe Klaus. Era singura solutie.

 -Klaus… Stiu ca esti acolo. Si ca ma asculti… Te rog… A-ajutama! si un rau de lacrimi ii inundara ochii. Te rog! Klaus!

 Dar nimeni nu ii asculta strigatul. Nimeni nu era in apropiere. Nimeni caruia sa-i pese de ea. Un zgomot se auzi in departare, dupa cativa copaci.

 -Klaus? Esti tu? spuse ea stergandu-si nasul cu mana. Klaus?

 O silueta necunoscuta iesi dupa copaci. Pentru un moment Katerina se infiora, dar dupa ce a vazut fata aceea blanda, stia ca nu avea de ce sa se teama.

 -Cine esti tu? a intrebat Katerina.

 -Sunt Stefan. Nu o sa-ti fac rau. Doar ti-am auzit strigatele si am venit sa vad ce se intampla. Stiu ca nu ma asteptai pe mine, dar… ia stai. Cine e Klaus?

 -E… un om. Da, un om.

 -Minti! Nu e om si TU stii asta!

 -Ei bine nici tu nu esti. Ai zis ca m-ai auzit si ca ai venit sa vezi ce s-a intamplat, dar nu era NIMENI in apropiere. M-am convins de asta. Nu esti singurul ciudat de pe aici.

 -Esti vampir… spuse el cu vocea stingandu-i-se. Klaus te-a transformat, nu? Asa este?

 -Cine esti tu sa-l critici pe Klaus?! striga ea. Ia stai putin… eu ii iau apararea lui Klaus? Ce tot fac? M-a facut sa sufar. De ce tin cu el?

 -Pentru ca el te-a creat. Este in sangele tau. Haide… haide cu mine. O sa mergem intr-un oras frumos si departe de acest sat. Nimeni nu va mai sti de tine… pentru ca asta vrei… nu?

 -D-da… nu vreau sa mai imi vad familia vreodata. Au promis ca o sa-mi dea viitorul copil la un orfelinat. I-au promis asta fostului meu logodnic ca-care…aaa… da. Nu stiu de ce iti spun asta.

 -Probabil ca doresti ca cineva sa-ti asculte sentimentele. Poti sa te descarci. Nu spun nimanui nimic. O sa ramana doar intre noi doi si copacii ! spuse el facandu-i cu ochiul si zambind in acelasi timp.

 -D-da… pai vezi tu… tinand cont de faptul ca nu o sa mai ma revad cu oamenii de langa care am plecat… iti zic. Am fost logodita cu un anume bogatas – Peter – dar nu prea erra un om cu suflet… Era mai mult… bani si mostenitor… Asa ca… mi-a facut o propunere, ieri in padure si… si eu am acceptat, dar nu stiu sigur de ce… si aseara m-a… m-a… m-a violat…. Nu am mai vrut. M-am impotrivit si… ma obligat. Asta e povestea mea, dar sa trecem peste mine. Ce-i cu tine pe aici?

 -Pe aici vanez eu de obicei. Tragica poveste… ai. Dar ce e cu TINE? De obicei un nou vampir distruge tot ce are in cale, in schimb tu….

 -Eu ce…?

 -Tu nu ai mai vanat de ieri. Ai zis ca ai mers acasa si etc. Dar nu ai mai zis nimic de vanatoare. Cum poti? CE esti tu?

 -Eu sunt… eu. Nu simt nimic. Ma simt… normal. Nu mi-e foame, n-am nimic.

 -Oh, stai. Deci, s-o luam de la inceput. Unde te-ai nascut?

 -Nu crezi ca e putin cam intim…?

 -Spune-mi ! E important. Trebuie sa stiu. Zi. Cum te-ai nascut?
 -Pai mama mi-a spus ca intr-o cada plina de sange. Dar nu mi-a spus si ce fel de sange era….

 -Oh, Doamne! a spus el uimit ca exista aceasta legenda. Si este vie.

 -Ce este? Ce s-a intamplat? Spune-mi ! Nu sta asa impietrit… ma sperii.

 -Esti… O legenda vie. Esti… Printesa Eternitatii.

 -Cum adica sunt… Printesa Eternitatii? Ce e asta? E de rau sau de bine?

 El i-a raspuns razand:

 -Hai mai repede in oras. Trebuie sa te prezint familiei mele –adica doar fratele meu- si dupa vom discuta despre tine. O sa dormi la noi pana cand o sa-ti gasesti o casa.

 Restul drumului a fost tacut. Katerina se gandea la ce ii spusese Stefan pana intr-un moment in care ei ajunsesera in oras. Totul era asa de frumos si stralucitor. Oamenii aratau a fi blanzi. Casele erau din piatra, frumos amenajate, cu niste pete frumos colorate facute de frunze, carbuni, caramizi, si creioane. Totul parea epic. Orasul era plin de imaginatie si sentimente care apartineau celui care il conducea.

 Paseau incet pe carare, iar toti oamenii se uitau si il salutau pe Stefan. Se parea ca era tare cunoscut in oras. Poate ca familia lui era una renumita. Caracterul lui Stefan se potrivea cu orasul, ca doua piese de puzzle. Se indreptau spre o casa mare, cu doua etaje, cu un gard viu cu flori rosii, roz si violete. Casa avea o veranda din lemn cu flori in ghiveci pe jos, un balansoar si o masuta rotunda pentru doua persoane cu doua scaune langa ea. Din casa a iesit un barbat. Era inalt, avea ochi verzi si par negru. Era imbracat cu o bluza neagra, cu maneca lunga, niste pantaloni tot negri si avea un prosop alb pe umar. Katerina era fermecata.

 -Cine e ea, frate? a intrebat el, cu vocea rasunand ca un cantec in urechile ei.

 -Putem vorbi in casa? Nu vreau sa ne auda NIMENI, daca intelegi ce vreau sa spun.

 Barbatul a incuviintat si a deschis usa. Asa cum se astepta si Katerina, era un cavaler. A lasat-o pe ea sa intre prima, Stefan dupa ea si barbatul-necunoscut ultimul. Au dus-o intr-o incapere ce ea credea ca este camera de zi. S-a asezat pe canapea si langa ea Stefan. In cealalta parte s-a pus si barbatul celalalt, care, a aflat ulterior, ca-l cheama Ian.

 -Pai, si daca este “legenda” cum o poate dovedi? Vreau sa spun… putem sa ne inselam si sa nu fie.

 -Credema ca asta vreau si eu! a spus Katerina ironic.

 -Shhh… Ian, te rog! Ti-am spus doar ca a implinit toate caracteristicile necesare pentru a demonstra ca este ceea ce este. Nu incerca sa negi cand stii ca asa este.

 -Pai da, daaar… trebuie sa aiba si o putere speciala, nu? Cel putin in carte asa scria. Daca pana acum s-a adeverit tot, trebuie sa fie si restul adevarat? Nu?

 -Stati! Despre ce vorbiti? a intrebat ea confuza.

 -Bine, atunci o sa cautam sa-i gasim puterea speciala, nu? Nu o sa ne ia mult timp… asa-i? intrebase Ian cu o nota de amuzament in voce. Nu o sa fie chiar asa de greu. Sunt doar 1000 de lucruri pe care le poate face. Nimic mai simplu de atat.

 -Ian, stii ca nu este asa. Trebuie sa ne gandim la ce ii placea ei cel mai mult. Iar apoi ne legam de toate lucrurile acelea.

 -Despre ce vorbiti?! a strigat Katerina.

 -Iti explicam mai tarziu. Acum, ce iti place cel mai mult? Sau ce iti plac cel mai mult? a intrebat Ian prefacandu-se dur.

 -Pai, imi plac prajiturile si rochiile… si apa si animalele… si cam atat.

 -Vezi frate? Mai putin de 1000 de lucruri!

 -Haide sa ne legam DOAR de lucrurile vii. De exemplu: animalele. Ce crezi ca poate face cu ele? Sa le controleze? Sa vorbeasca cu ele? Ce zici? a intrebat Stefan pe un ton serios, desi nu se putea abtine sa nu rada la vederea expresiei lui Ian.

 -Atunci hai in padure! Gasim niste melci si o punem sa vorbeasca cu ei! Nu-i asa ca e o idee minunata? A spus Ian, vadit enervat de complicitatea situatiei.

 -Terminati si spuneti-mi ce se intampla! tipa Katerina. Liniste va rog. Deci ce se intampla?

 -Ai putina experienta cu melcii? Ai mai intalnit cativa la viata ta?

 -Foarte amuzant, Ian. Deci, cum am mai intrebat, ce se intampla?

 -O sa te luam cu noi in padure si o sa te punem sa faci… cateva… teste. Pentru noi. Ca sa fim siguri de ceva.

 -Da si o punem sa vorbeasca cu melcii! Sau cu o furnica. Saaaau poate cu un purice. Ce ziceti gasim?

  -IAN! au tipat Stefan si Katerina in acelasi timp. Termina e o chestie foarte serioasa. A continuat Stefan.

 -Stiti ceva? Putem sa ne miscam mai repede? Eu trebuie sa ma intalnesc cu cineva important. Privirile lui Stefan si Katerinei se atintisera pe fata lui Ian. Ce-i? Ma intalnesc cu iubita. E ceva important, nu?

 -Mda. Haideti.

 Au ajuns repede, dat fiind faptul ca a lor casa era exact cu 2 pasi langa padure; dar pana au gasit un animal… asta a luat ceva. In cele din urma au gasit o vulpe.

 -Stai usor, pisi pisi pisi. Sa nu te sperii. Vrem doar sa comunicam cu tine.

 -Cred ca zice in gandul ei ca ai innebunit, Ian. Mai bine lasa-ma pe mine.

 Katerina s-a apropiat incet de vulpe. Vulpea se uita ciudat la ea, dar nu ca si cum ar fi vrut sa o atace.

 -Hei. Aaaa… Ti-e foame?

 -Ce intrebare stupida! a spus Ian.

 -Shhht, taci daca vrei sa iasa ceva! a raspuns Stefan pe acelasi ton batjocoritor.

 Dar Katerina le ignora jocurile prostesti. Trebuia sa se concetreze asupra vulpii.

 -Pot sa te mangai? a intrebat ea apropiindu-se usor. Vulpea nu a schitat nici un gest. Statea complet nemiscata. Cand Katerina a pus mana pe ea, vulpea a inceput sa-i linga mana. Ti-e foame? Am ceva la mine daca vrei, dar nu cred ca o sa fie asa de bun pe cat te astepti. Vulpea, spre mirarea tuturor, a dat din cap afirmativ. Katerina i-a dat bucatica de carne pe care o luase la ea pentru drum, iar cand vulpea a terminat de mancat, a lins-o in semn de multumire. Stefan si Ian ramasesera cu gura deschisa de uimire.

 -Tu… tu tocmai ai comunicat cu vulpea? a intrebat Ian nedumerit inca.

 -Ti-am zis, domnule Ian-care-nu-crede-ce-spune-fratele-lui, ca ea este Aleasa. Dar tu nuuu ca nu poate sa fie adevarat. Uite ca este.

 -Bine… asta e ciudat. Eu trebuie sa plec. Pana ajung la locul intalnirii o sa intarzii. Off… Distractie placuta cu vulpea… si poate imi faceti pe plac si vorbiti si cu un melc. Pa-pa! a spus Ian indepartandu-se.