Capitolul 1 .!

                     CAPITOLUL I

 In acel moment, a inceput sa fuga cat o tineau picioarele. Padurea parea sa se impotriveasca, dar nu avea ce sa ii faca. Crengile parca erau niste maini care o prindeau de rochie si o faceau sa se impiedice. Totul era asa de intunecat. Nu vedea nimic, dar alerga. Nu… trebuie sa… ma… opresc.. Gafaia si nu mai putea sa alerge, dar stia ca nu trebuia sa se opreasca. Nu acum. S-a impiedicat si a cazut pe jos. Pentru un moment a stat si a ascultat. Nu se auzea nimic, ceea ce era ciudat. Era prea liniste. S-a ridicat incet inca ascultand. A facut un pas, doi si dintr-o data ceva o tintuia la pamant. Era Klaus. Nu ii vazuse fata, dar stia asta. Il simtea sarutand-o pe umar, apoi pe gat si apoi simti durerea terifianta. O muscase. Klaus era vampir. Toate gandurile ei despre el se spulberasera intr-o secunda. Se opri. Katerina respira cu greutate. Corpul de pe ea se ridica si o ridica si pe ea. Acum statea fata in fata cu Klaus. Deja se obisnuise cu intunericul. Vedea fata lui Klaus si acum ea zambea. Sangele i se scurgea de pe buze si ajunsese pe gat. Katerina nu mai putea sa gandeasca. Doar statea moale si se uita la el, nevenindu-i sa creada. El i-a spus…

 -Printesa mea a Intunericului… Vei fi numai si numai a mea de acum. A MEA.

… si ea a inceput sa fuga. Nu se poate.. nu poate fi adevarat. Nu poate.. Nu exista.

 Niste maini o prinsesera de sold si ea incepu sa strige si sa planga. Se simtea prea moale ca sa mai lupte dupa cateva minute. Nu avea destul sange in ea.Niste lichid ajunsese pe buzele ei exact in clipa in care credea ca totul este pierdut, ca o sa moara. A inceput sa bea. Avea un gust ciudat. Nu era apa. Era sange. A inceput sa scuipe dar Klaus o obliga sa bea. S-a conformat iar apoi.. Klaus i-a rupt capul.

                          ***

 Era dimineata. Katerina s-a trezit cu o usoara senzatie de discomfort, de foame. Apoi acea senzatie de foame s-a amplificat devenind de nesuportat. A auzit un fosnet de departe. Dupa miros era un iepure. Nu stia ce se intampla cu ea. Era o cu totul alta persoana. Si-a urmat instinctul si in urmatoarea secunda s-a trezit ca tinea iepurele in brate si era mort. Ea era plina de sange la gura. Nu vroia asta, nu vroia sa fie vampir. Vroia sa fie din nou ea. S-a ridicat. Totul era normal acum. A inceput sa mearga spre casa. Nu stia de unde stie in ce parte e casa, dar mergea. Totul era asa de clar. Soarele stralucea pe pielea ei catifelata. In sfarsit. Se vede casa. Si si-a adus aminte. Klaus. Alergarea prin padure. Durerea. Stia acum.

 A ajuns in sat. Totul era cat se poate de normal acolo. Lumea iesea la un picnic in mijlocul satului pe iarba, copii alergau de colo colo bucurandu-se de mangaierile razelor soarelui. In fata casei ei era mama-sa pe un scaun cu cafeaua in brate. Peter iesea afara tocmai cand ea urca pe scarile de la casa.

 -Buna dimineata, iubire! Ce faci? Pe unde ai umblat? Te-am cautat toata ziua! a spus el strangand-o in brate.

 -Pai am fo..

 -Hai sa ne plimbam si-mi povestesti pe drum.

 Ceva nu era bine. Peter se comporta ciudat. A luat-o de mana si s-au dus sa se plimbe prin padure. Un alt lucru ciudat. Lui Peter nu-I placea in padure. O considera “un lucru aiurit inspaimantator si fara rost”. A inceput sa vorbeasca dupa cateva minute intregi in care doar se plimbau.

 -Unde ai fost? a intrebat-o el.

 -Pai.. a-am strans masa si.. am venit in pat dar tu deja dormeai asa ca m-am culcat si eu.. si .. de dimineata m-am trezit inaintea tuturor si am mers sa ma plimb. Nu ma simteam prea bine.

 -Esti sigura ca asa s-a intamplat?

 -D-da normal. Stiu ce am facut.

 -Bine…. Te cred pe cuvant. Vroiam sa discutam despre ceva.. de aceea am preferat sa vorbim in padure. Sa nu ne auda nimeni.

 Daca ai stii tu ca ne aude.. nu ai mai zice nimic. Gandi ea.

 -Despre ce vrei sa discutam? S-a intamplat ceva?

 -Nu.. doar ca.. vezi tu? Daca tot ne casatorim ma gandeam daca am putea face un baietel. Diseara, daca nu te superi.Stiu ca mama ta nu este de acord ca tu sa nu mai fii virgina la nunta, dar nu trebuie sa stie asta. Ce zici?

 -P-pai… cum… adica…

 Katerina ramasese fara nu cuvinte. Nu mai avea ce sa spuna. Nu vroia un copil cu el, dar mama ei ar fii asa de fericita daca ar stii ca asteapta un copilas si asa de suparata ca nu mai este fecioara.

 -Bine… Mama nu o sa fie asa de suparata pe mine ca al tau o sa fie copilul. Iar virginitatea mi-am pierdut-o tot cu tine. Deci… Da.

 Katerinei nu ii venea sa creada ce a spus. Nu il iubea. Nici macar nu tinea la el, nici macar ca PRIETEN.

 -Multumesc! Multumesc! Multumesc! Este cel mai frumos lucru pe care l-ai putea face pentru mine. Hai sa mergem la mama ta. Poate vrea sa o ajutam cu pranzul. Se apropie de 12.

 -De acord.

 Katerina vroia sa scape de el macar pana diseara. Stia ca el nu o sa o lase in pace, dar macar trebuia sa incerce. Au mers spre casa. Cand au ajuns, au vazut ca doamna Petrova deja pusese fata de masa si adusese farfuriile si tacamurile. Katerina isi desprinse mana din stransoarea lui Peter si se duse sa o ajute pe mama ei.

 La masa nimeni nu a vorbit, sau cel putin nu a indraznit sa o faca. Peter zambea mereu, ba chiar a si inceput sa rada in hohote. Katerina nu prea a avut de ce sa rada. Se simtea ciudat de… bine. Si o uimea acest lucru. Nu trebuia sa se simta asa. Nu cu Peter-cel-fara-inima. Masa s-a terminat repede. Toti s-au dus in casele lor pentru somnul de frumusete. Acum altcineva strangea masa, iar Katerina s-a dus sa il caute pe Klaus. Nici ea nu stia de ce si ce sa vorbeasca cu el, dar vroia sa-l vada. Stia unde putea sa-l vada. In padure. A inceput sa mearga cu pasi marunti, departandu-se de sat si uitandu-se din 10 in 10 pasi inapoi pentru a vedea daca o urmareste cineva. Satul nu se mai vedea. Isi aduna puterile, tremura si striga.

 -KLAUS! ARATATE! Stiu ca ma auzi. Vreau sa vorbesc cu tine.

 Iar in secunda urmatoare, Klaus o saruta pe gat, de data asta fara sa urmeze durerea intepatoare.

 -Buna iubire! Stiam eu ca o sa vrei sa vorbesti cu mine. Cum te simti?

 -Nu mai imi spune asa. Ma simt bine, multumesc! a spus Katerina desprinzandu-se din imbratisarea lui si asezandu-se cu fata la el. De ce mi-ai facut asta?

 -Pentru ca… vreau sa fiu cu tine pentru totdeauna. Ti-am zis ca esti Printesa mea a Intunericului. Hai sa ne plimbam. Ce zici?

 -Bine, dar nu prea departe. Trebuie sa ajung in seara asta acasa…

 -Stiu, stiu! Peter vrea sa-i faci un copil. O sa te aduc acasa la timp, promit. Acum. Ce doreai sa vorbesti cu mine?

 -Pai… de ce m-ai Schimbat? Ce ti-am facut? Nu te inteleg…

 -Ti-am mai zis o data, iubire. Am facut-o ca sa fii cu mine mereu. Dupa ce ii faci copilul lui Peter poti sa te desparti de el si gata.

 -Nu Klaus. Nu asa se face.

 -O sa vezi ca o sa iti franga inima. O sa vezi ca am avut dreptate.

 Orele au trecut repede. Majoritatea minutelor petrecute impreuna au stat tacuti. Cand au pornit spre casa, soarele era la asfintit. Aveau timp sa se intoarca.

 Cantecul bufnitei rasuna printre copacii adormiti. Nu mai era nimeni pe poteca din apropierea satului in afara de ei doi si frunzele moarte.

 -Trebuie sa ne despartim acum… aa… noapte buna! a spus Katerina intorcandu-i spatele si mergand cu pasi marunti spre casa. Dar o mana nu o lasa sa plece.

 -Nici un sarut? Pana la urma sunt Creatorul tau. Ar trebui sa ma rasplatesti cu ceva.

 -Poftim?! Sa te rasplatesc?! Ha… ma faci sa rad. Nu am pentru ce sa te… dar buzele ei fura acoperite de dulcele sarut al lui Klaus. Katerina incerca sa se zbata, dar fara folos. O tinea prea strans. Dupa un timp i-a dat drumul.

 -Noapte buna, Kathy! Spune-i viitorului tau sot ca-l salut! si sunetul pasilor lui se indeparteau pana cand numai vantul se auzea.

 Nu se poate. Adica nu a facut ceea ce tocma cred eu ca a facut, nu?... Trebuie sa incetez sa mai vorbesc singura… Numai nebunii fac asta. Nu-i asa? Asa-i?

 Katerina incetase sa se mai gandeasca la asta. Acum era o alta problema de care trebuia sa aiba grija. A urcat scarile casei ei. Luminile erau stinse. Sper ca sa culcat. Dar nu avea ea norocul asta. Intrand in casa, l-a vazut pe Peter cu o lumanare in mana asteptand-o pe ea. A luat-o de mana si a condus-o in camera. Katerinei ii era frica. Peter a pus lumanarea pe masuta si sa intors sa inchida usa la camera, apoi s-a dus la Katerina. Ea nu mai putea sa se miste. Era paralizata de jos in sus. Peter incepu sa o mangaie pe umar, apoi se juca putin cu fermoarul rochiei si il desfacu. Katerina era terifiata. Picioarele i se inmuiasera si putea sa simta cum i se face rau. Rochia cazu jos, lasand-o numai in corset si niste pantaloni trei sferturi. Katerina nu mai putea sa suporte mainile lui libidinoase pe ea. A inceput sa se impotriveasca lui, a incercat, dar el era mai puternic decat ea si a trantit-o pe pat. O sa ma violeze. O sa ma violeze. O sa ma violeze. Trebuie sa tip. TIPA! De ce nu tip…? TIPA! Dar corpul ei nu mai reactiona. Nu putea sa mai se opuna. Peter i-a dat pantalonii jos…

 -Mi-ai promis, Katerina! Si NU vei scapa de asta! i-a tipat el in ureche.

 … si sfarsitul lumii a venit pentru ea. Il ura. Atat stia. Nu mai putea sa se gandeasca la nimic.

 Era distrusa.